Amenințările moderne la adresa libertății nu mai sunt limitate la regimurile politice violente, ci pătrund subtil și universal în însăși structura existenței umane, sub aparența confortului, tehnologiei și informației. Astfel, chipul uman devine previzibil și controlabil prin colectarea continuă de date biometrice și psihologice.
Inteligența artificială și algoritmii își asumă astăzi sarcina de a cunoaște omul mai bine decât se cunoaște el însuși. Este o formă de „control intern”, în care voința liberă nu este anulată prin constrângere, ci prin programare și supunere. Teologia ortodoxă însă nu înțelege persoana ca unitate biologică sau socială, ci ca o existență unică.
Sfântul Grigorie Teologul scrie:
„Tot ceea ce aparține lui Dumnezeu este persoană.”
Adică persoana nu este ceva fizic sau psihologic, ci se descoperă în relația liberă cu Dumnezeu. Omul devine persoană atunci când există „în comuniune,” când își transcende natura prin relație, iubire și libertate. Această libertate este ceea ce Biserica este chemată să apere astăzi.
Așa cum subliniază_ Sfântul Atanasie cel Mare „Dumnezeu nu a creat omul ca pe un sclav, ci ca pe o ființă liberă”; iar Sfântul Maxim Mărturisitorul adaugă: „Libertatea persoanei este lucrarea poruncii dumnezeiești în lume.”
Prin urmare, când omul își pierde capacitatea de a alege, de a mărturisi și de a trăi conform propriei conștiințe, nu este amenințată doar libertatea sa politică, ci și mântuirea sa. Căci Dumnezeu nu mântuiește „grupuri” sau „colectivități,” ci persoane; El nu Se adresează numerelor, ci numelor.
Hristos Însuși spune: „Eu sunt Păstorul cel bun și cunosc oile Mele și ele Mă cunosc pe Mine” (Ioan 10:14).
Această cunoaștere este relație; este recunoaștere; este iubire personală. În contrast, totalitarismul caută să rupă această relație. Când individul este tratat ca o piesă mecanică într-un sistem, viața sa spirituală este slăbită, conștiința manipulată și libertatea abolită.
Sociologia puterii și a controlului, dezvoltată în mod deosebit în epoca modernă, arată că orice sistem social formează mecanisme de putere care pătrund atât trupul, cât și mintea. Dar, spre deosebire de vremurile de altădată, astăzi controlul se exercită nu prin forță fizică, ci prin mijloace invizibile și tehnologice, care fac cetățeanul transparent față de stat, dar invizibil ca persoană.
Controlul a ajuns astăzi la un nivel profund interiorizat în om. Omul învață să se controleze pe sine conform cerințelor sistemului, fără constrângere exterioară. Însă creștinismul nu cheamă omul la autocenzură, ci la pocăință; nu la conformism, ci la transformare; nu la ascultare mecanică, ci la comuniune voluntară cu voia lui Dumnezeu.